Boala parodontala si afectiunile sistemice

Boala parodontala este o boala inflamatorie, infectioasa provocata de bacterii care colonizeaza cavitatea bucala, nu este o boala localizata ci reprezinta un factor de risc foarte important pentru anumite afectiuni.

Cercetatorii au aratat ca pacientii cu boala parodontala sunt cu 49% mai succeptibili sa faca cancer de rinichi, 54% cancer de pancreas si 30% mai predispusi sa faca leucemie.

Bacteriile care cresc la nivelul cavitatii bucale pot fi aspirate in plamani si pot cauza pneumonie in special la pacientii cu boala parodontala.

Boala parodontala creste riscul aparitiei bolilor cardiovasculare si poate exacerba o afectiune existenta.

Pacientii cu diabet sunt mai succeptibili sa dezvolte boala parodontala,poate fi considerata o complicatie a diabetului, mai ales la pacientii care nu tin sub control aceasta afectiune. Pacientilor cu diabet si boala parodontala le este mult mai greu sa tina sub control nivelul zaharului din sange.

Inflamatia cauzata de boala parodontala poate fi asociata cu inflamatia prostatei.

Bacteriile ce provoaca boala parodontala pot calatori prin sistemul circulator si pot patrunde la nivelul placentei provocand o nastere prematura.

Boala parodontala reprezinta o boala infectioasa care netratata duce la pierderea progresiva a dintilor, este o boala silentioasa.

Simptome: gingii marite de volum, inflamate, de culoare rosu-violaceu, sangerare spontana sau in timpul periajului, mobilitate dentara, dintii par mai lungi decat altii, miros neplacut al cavitatii bucale, puroi intre gingie si dinte, pierderea dintilor sau marirea spatilor intre dinti.

Boala parodontala poate fi tratata cu succes printr-un tratament corect si complet cuprinzand mai multe etape ce au ca scop final dislocarea biofilmului placii subgingivale, reducerea pungilor parodontale, restaurarea structurii si functiei gingiei, a osului alveolar, cementului radicular si a ligamentului parodontal.

Previne sau diagnosticheaza boala parodontala printr-un control stomatologic  general odata la 6 luni completat de o examinare parodontala a fiecarui dinte in parte, masurandu-se adancimea spatiilor (pungi parodontale) dintre dinte si gingie plus sangerarea la acest nivel. Detectarea sangerarii si a pungilor parodontale de 4 mm este o cale prin care se poate identifica prezenta unei gingivite sau a boli parodontale.

Dr. Cristina Ghinea – medic specialist parodontologie

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.