Patinajul pe gheață pentru începători, cu genunchii îndoiți, căzătura pe o parte, frâna în formă de plug și gheața de pe lac verificată

Patinajul pe gheață se învață la orice vârstă, cu genunchii îndoiți

Patinoarele care apar iarna în piețele orașelor sunt pline de copii care alunecă fără grijă și de adulți care se țin cu ambele mâini de mantinelă. Diferența dintre ei nu e talentul, ci centrul de greutate. Copiii stau natural aplecați în față, cu genunchii îndoiți. Adulții, speriați, se îndreaptă de spate, iar trupul drept, cu greutatea pe călcâie, e poziția perfectă pentru o căzătură pe spate.

Patinajul pe gheață are și o istorie lungă. Cele mai vechi patine cunoscute, făcute din oase de animale, au fost găsite în nordul Europei și au în jur de 5.000 de ani. Lama de fier a apărut mult mai târziu, la olandezii care traversau iarna canalele înghețate.

Patinele potrivite

Primul lucru e mărimea. Patina trebuie să stea strânsă pe picior, fără ca degetele să fie înghesuite. Un picior care se mișcă în gheată obosește repede și scapă de sub control. Șireturile se strâng cel mai tare în zona gleznei, unde gheata trebuie să susțină piciorul, și ceva mai lejer pe vârf. O gleznă care se îndoaie spre interior arată o patină prea largă ori prea puțin strânsă. Lama are o grosime de doar 3-4 milimetri, iar întreaga greutate a corpului stă pe această fâșie de oțel. Patinele artistice au în vârful lamei câțiva dinți, folosiți pentru sărituri. Pentru începători, aceștia pot agăța gheața și pot produce căderi în față. Patinele de hochei sau cele de agrement, cu lama rotunjită la vârf, sunt mai ușor de controlat. Șosetele subțiri sunt mai bune decât cele groase. Mănușile sunt obligatorii: o mână pusă pe gheață, lângă o lamă care trece, se poate tăia. Pentru copii, casca e la fel de necesară ca la bicicletă.

Poziția de bază

Genunchii îndoiți, ca și cum ai sta pe un scaun înalt, trunchiul ușor aplecat în față, greutatea pe mijlocul tălpii, brațele întinse lateral, la înălțimea taliei, pentru echilibru. Privirea înainte, la câțiva metri, nu la picioare. Capul plecat trage tot corpul după el.

Primii pași seamănă cu mersul unui pinguin: pași mici, cu vârfurile ușor depărtate. Din aceștia se naște, treptat, alunecarea.

Căzătura corectă

Toată lumea cade, iar asta face parte din învățare. Ce contează e felul în care cazi. Când echilibrul se pierde, genunchii se îndoaie și mai mult, coborând centrul de greutate, iar căderea se face într-o parte, pe șold ori pe fesă. Mâinile nu se întind în spate ori în față, pentru a amortiza căderea. Încheieturile rupte sunt cele mai frecvente accidente pe patinoar. Brațele se țin aproape de corp, iar bărbia, în piept, ca să nu se lovească ceafa. Ridicarea se face în 2 timpi. Te întorci în patru labe, pui un picior între mâini, cu lama pe gheață, apoi pe celălalt, și te ridici încet, cu genunchii îndoiți.

Alunecarea și împingerea

Pasul de patinaj nu e un pas înainte, ci o împingere în lateral. Greutatea trece pe un picior, iar celălalt împinge spre exterior, cu marginea interioară a lamei, în formă de V. Piciorul care a împins revine sub corp, iar apoi celălalt face același lucru.

La început, alunecările sunt scurte, de jumătate de metru. După câteva ore, devin de câțiva metri, iar împingerile se lungesc.

Frâna în formă de plug

Oprirea e prima tehnică de învățat după alunecare. Cea mai simplă e plugul: genunchii îndoiți, vârfurile patinelor întoarse spre interior, călcâiele depărtate, iar marginile interioare ale lamelor apasă gheața, răzuind-o, până la oprire. Copiilor li se explică printr-o felie de pizza.

Mai târziu se învață frâna în T: un picior alunecă înainte, iar celălalt se pune în spatele lui, perpendicular, cu lama târându-se pe gheață.

Pe patinoar, regulile nescrise

Pe aproape toate patinoarele se patinează în cerc, în sens invers acelor de ceasornic. Gheața unui patinoar artificial are doar 3-4 centimetri și e ținută între minus 3 și minus 7 grade, mai moale pentru patinajul artistic, mai tare pentru hochei. Cei care învață stau aproape de mantinelă, iar cei rapizi, la mijloc. Oprirea în mijlocul pistei, căzătura după care rămâi jos și fotografiile făcute stând pe loc pot produce accidente.

Lamele se tocesc în timp. Amatorii le ascut, de obicei, la fiecare 20-30 de ore de patinaj. Patinele proprii se ascut la un atelier specializat, iar după patinaj, lamele se șterg de apă și se protejează cu apărători, ca să nu ruginească.

Gheața naturală, frumoasă și înșelătoare

Patinajul pe un lac înghețat, înconjurat de pădure, e o bucurie aparte. E și cel mai periculos. Grosimea gheții nu se poate aprecia din ochi. Crucea Roșie canadiană, cu experiența unei țări în care lacurile îngheață luni întregi, recomandă cel puțin 15 centimetri de gheață limpede pentru o persoană care patinează singură și 20 de centimetri pentru un grup. Gheața albă, cenușie ori cu bule are, după aceleași recomandări, cam jumătate din rezistența celei negre, transparente.

Gheața e mai subțire lângă maluri, în jurul stufului, sub poduri, la gurile pâraielor și deasupra izvoarelor. Pe lacurile de acumulare, nivelul apei se schimbă, iar gheața poate rămâne suspendată, goală dedesubt. Pe gheața naturală nu se merge niciodată singur, iar trecerea peste ea, dacă nu e un patinoar amenajat și verificat, rămâne o decizie de cântărit de 2 ori.

Dacă gheața cedează

Prima reacție la căderea în apa înghețată e un șoc care taie respirația. Se încearcă păstrarea calmului și controlul respirației în primul minut. Salvatorii vorbesc despre regula 1-10-1: 1 minut pentru a-ți recăpăta respirația, aproximativ 10 minute de mișcări eficiente, înainte ca mușchii să amorțească, și în jur de 1 oră până la pierderea cunoștinței din cauza frigului. Te întorci spre locul de unde ai venit, unde gheața te-a ținut. Coatele se sprijină pe marginea gheții, picioarele bat ca la înot, ca să ridice corpul la orizontală, iar apoi te târăști pe burtă, fără să te ridici în picioare, și te rostogolești spre mal.

Cine încearcă să salveze pe altcineva nu se apropie în picioare. Se întinde pe gheață și îi aruncă o creangă, o eșarfă, o frânghie, iar ajutorul de la 112 se cheamă înainte de orice altceva.